Şeful serviciului de informaţii externe german, Bruno Kahl, a avertizat marţi în legătură cu o intensificare a atacurilor informatice provenind în special din Rusia, cu scopul de a influenţa scena politică cu mai puţin de un an înainte de alegerile legislative din Germania, relatează AFP.
"Europa se află în centrul acestor încercări de destabilizare, şi cu precădere Germania", a declarat Bruno Kahl pentru cotidianul Süddeutsche Zeitung într-un interviu publicat după un atac cibernetic, de origine nedeterminată, asupra principalului operator de telefonie din ţară Deutsche Telekom, care a perturbat conexiunile a circa un milion de persoane.
Circa 900.000 de clienţi ai operatorului german Deutsche Telekom s-au confruntat cu probleme de acces la Internet luni din "cauza unui atac cibernetic".
Potrivit Oficiului Federal German pentru Securitate Informatică, atacul a fost resimţit şi de reţelele securizate ale administraţiei guvernului german, însă a putut fi contracarat datorită măsurilor de protecţie.
Există "indicii că atacurile cibernetice au loc cu singurul scop, acela de a crea incertitudine politică", a adăugat el, "o formă de presiune exercitată asupra dezbaterii publice şi a democraţiei care este intolerabilă".
Şeful serviciului de informaţii externe s-a referit la "elemente" care indică în direcţia Rusiei pentru aceste atacuri informatice. "Este dificil să se poată atribui (aceste acţiuni) unui actor statal, însă diferite elemente indică faptul că ele sunt cel puţin tolerate sau susţinute de către un stat", a declarat Kahl.
Cancelarul Angela Merkel a avertizat deja la începutul anului în legătură cu tentative de dezinformare şi de atacuri informatice provenind din Rusia şi având drept scop influenţarea alegerilor parlamentare, în care Merkel doreşte să obţină un al patrulea mandat în fruntea executivului.