Antena 3 CNN Externe Șeful Pentagonului crede că un conflict între Hezbollah și Israel „nu este inevitabil”: „Am vrea să se rezolve prin diplomație”

Șeful Pentagonului crede că un conflict între Hezbollah și Israel „nu este inevitabil”: „Am vrea să se rezolve prin diplomație”

Bianca Chirilă
2 minute de citit Publicat la 15:25 30 Iul 2024 Modificat la 15:25 30 Iul 2024
Lloyd Austin
Lloyd Austin a declarat că, totuși, este îngrijorat de situație. FOTO: Getty Images

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat marţi că un conflict între Hebollah şi Israel nu este inevitabil, deşi afirmă că rămâne preocupat în privinţa unei posibile escaladări după ce o rachetă a lovit platoul Golan ocupat de Israel provocând moartea a 12 copii şi tineri, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Tensiunile s-au agravat de vineri, când racheta a lovit un teren de fotbal dintr-un sat druz. Israelul a acuzat de atac mişcarea libaneză Hezbollah susţinută de Iran şi a promis un răspuns dur. Hezbollah a negat orice implicare în atac.

SUA au condus un efort diplomatic pentru a descuraja Israelul să lovească capitala libaneză Beirut sau infrastructuri civile majore drept răspuns la atac, au declarat luni pentru Reuters cinci persoane familiarizate cu dosarul.

Hezbollah şi Israel sunt angajate în schimburi de focuri de-a lungul frontierei libanezo-israeliene din octombrie, cel mai grav conflict dintre ele de la războiul din 2006. Ostilităţile, declanşate de războiul din Gaza, au fost până acum în mare parte limitate la zona din apropiere de frontieră.

„Am văzut multă activitate la frontiera de nord a Israelului, rămânem preocupaţi de potenţialul ca asta să escaladeze într-un conflict în toată regula. Şi nu cred că acest conflict este inevitabil. Am vrea să vedem lucrurile rezolvate într-un mod diplomatic”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, în cadrul unei conferinţe de presă de la Manila, după discuţii la care a participat alături de secretarul de stat Antony Blinken cu omologii lor filipinezi.

Armata israeliană a lovit în jur de zece obiective Hezbollah

Armata israeliană a anunţat că a lovit în jur de zece obiective Hezbollah în sudul Libanului în noaptea de luni spre marţi şi că a ucis unul dintre combatanţii grupării, atacuri care par să rămână în linia tiparului de violenţă din ultimele nouă luni, notează Reuters. Hezbollah a confirmat că unul dintre combatanţii săi a fost ucis.

Doi oficiali israelieni au declarat luni că Israelul vrea să pedepsească Hezbollah, dar nu şi să atragă Orientul Mijlociu într-un război total.

Unele zboruri spre aeroportul internaţional din Beirut au fost anulate sau amânate din cauza amplificării tensiunilor.

Din octombrie, loviturile israeliene au provocat moartea a circa 350 de combatanţi Hezbollah şi a peste 100 de civili, potrivit unor surse medicale şi de securitate şi unii bilanţ al Reuters plecând de la anunţurile Hezbollah privind pierderile înregistrate.

De cealaltă parte, Israelul susţine că cel puţin 17 soldaţi şi 23 de civili au fost ucişi în atacurile Hezbollah din octombrie şi până în prezent.

×
x close