Antena 3 CNN Externe Şeful MI6: SUA a ignorat avertismentele Londrei privind Irakul

Şeful MI6: SUA a ignorat avertismentele Londrei privind Irakul

1 minut de citit Publicat la 01:51 11 Dec 2009 Modificat la 01:51 11 Dec 2009
Şeful MI6: SUA a ignorat avertismentele Londrei privind Irakul

Primul diplomat al Marii Britanii în Bagdad a fost ignorat când a cerut americanilor să nu concedieze 25.000 de oficiali baathisti. Sir John Sawers, acum şeful MI6, a povestit în faţa comisiei de anchetă privind războiul din Irak haosul care a urmat invaziei capitalei în mai 2003.
Acesta arăta că programul de de-baathificare şi dezmembrare a armatei irakiene a fost hotărât la Washington, aparent fără consultarea Londrei, principalul aliat al SUA în acest conflict.
Sir John sublinia că Marea Britanie era de acord cu eliminarea unei părţi din regimul Baathist, anume conducerea, dar nu toţi cei 25.000 de irakieni cu funcţii minore, dintre care mulţi erau profesori.
El a specificat că a protestat contra deciziei, dar Paul Bremer, oficialul SUA responsabil de proecesul civil din Irak, l-a ignorat. Cu toate acestea Sir John crede că nici concedierea baathisolor, nici dezmembrarea armatei nu au provocat insurgenţa ce a urmat, dar a fost de acord că deciziile s-a suplimentat violenţei ce s-a dezvoltat-
Oficialul consideră că de-baathificarea era esenţială: Reconstrucţia guvernului irakian ar fi fost imposibilă fără aceasta." Poporul irakian nu ar fi tolerat ca adepţii baathişti ai lui Saddam să rămână intacţi.
Diplomatul aprecia că precesul a mers mult prea departe, iar drept urmare unii din cei concediaţi, în speciali profesori, a fost nevoie să fie aduşi înapoi. El a subliniat că una din greşeli a fost renunţarea la drepturile de pensionare pentru ofiţerii irakieni şi modul lent şi lipsit de vlagă în care a fost reconstruită armată, ca fiind cauze ale exacerbării situaţiei.
Antena3.ro

×
x close