Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite, John Ratcliffe, s-ar fi deplasat în Rusia pentru a participa la întâlniri la Moscova marţi, a relatat postul american CBS News şi publicaţia online Axios, citate de Reuters.
Cele două surse americane nu au precizat cu cine urma să se întâlnească Ratcliffe sau ce subiecte ar urma să fie discutate.
Informația apare după ce Reuters a transmis anterior că un avion american de transport militar a aterizat marţi pe aeroportul Vnukovo din Moscova, conform datelor furnizate de serviciul de urmărire a zborurilor Flightradar24.
Aeronava de mari dimensiuni Boeing Globemaster, cu numărul de înmatriculare american 07-7181, a zburat direct de la Riga, capitala Letoniei, şi a aterizat la Moscova în jurul orei 07:00 GMT.
Aeronava a sosit la Riga pe 23 august de la baza aeriană americană Camp Springs, lângă Washington DC, conform datelor furnizate de Flightradar24.
Ce a transmis Kremlinul despre zborul misterios
Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat că nu are informații despre sosirea aeronavei americane la Moscova.
Ultimul zbor direct al unui avion înmatriculat în SUA către Rusia din Europa a avut loc în ianuarie anul acesta şi îi avea la bord pe emisarii speciali Steven Witkoff şi Jared Kushner pentru discuţii de pace cu preşedintele rus Vladimir Putin privind Ucraina.
Kremlinul a declarat săptămâna trecută că nu există încă informaţii despre o altă vizită la Moscova a lui Kushner şi Witkoff, dat fiind că discuţiile dintre SUA şi Rusia privind Ucraina au stagnat în mare parte din cauza războiului din Iran.