Antena 3 CNN Externe Șeful Bisericii Anglicane șochează întreaga lume creștină: Portretizarea lui Iisus ca „bărbat alb” ar trebui reconsiderată

Șeful Bisericii Anglicane șochează întreaga lume creștină: Portretizarea lui Iisus ca „bărbat alb” ar trebui reconsiderată

Claudia Simion
1 minut de citit Publicat la 13:40 28 Iun 2020 Modificat la 13:40 28 Iun 2020
o_1ebt74mgggodc4m1i9n1shh5nqb.jpg
Sursa foto: Pexels

Într-o intervenție pentru BBC Today, Justin Welby a explicat că trebuie să existe diversitate culturală și că Biserica occidentală ar trebui neapărat să regândească imaginea Mântuitorului. 

Iisus este portretizat diferit peste tot în lume. „Nu vedeţi doar un Iisus alb, ci un Isus negru, sau un Iisus asiatic sau un Iisus din Orientul Mijlociu, ultima variantă fiind şi cea mai precisă din punct de vedere istoric”, a punctat Welby.

„Îl vezi în tot atâtea feluri câte culturi, limbi şi modalităţi de înţelegere a lumii există". Reprezentările lui Iisus servesc mai degrabă ca „amintire a universalităţii lui Dumnezeu, care a devenit pe deplin uman”, a mai spus el.

Protestele Black Lives Matter

Tema diferențierii dintre albi și negri a ajuns să fie iar de interes global, în contextul incidentului care s-a petrecut luna trecută în SUA. 

Afro-americanul George Floyd, ale cărui ultime cuvinte au fost "Nu pot să respir", a murit luna trecută în Minneapolis, după ce un polițist alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât minute întregi. Ultimele clipe din viața lui au fost filmate de martori cu telefoanele mobile.

Incidentul a fost urmat de săptămâni întregi de proteste atât în Statele Unite ale Americii, cât și în țări din Europa. Manifestanții și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care au acționat autoritățile.

×
x close