Sediul partidului UMP din Paris a fost percheziţionat miercuri de poliţie, în dosarul Bettencourt/Woerth, informează AFP. Percheziţia a fost ordonată în cadrul unei anchete cu privire la o serie de interceptări de la domicliul moştenitoarei grupului de cosmetice L'Oreal, Liliane Bettencourt.
În acelaşi dosar a mai fost implicat şi Ministrul Muncii,Eric Woerth, care era, printre altele şi trezorierul campaniei lui Nikolas Sarkozy pentru alegerile electorale din 2007. Întregul dosar s-a transformat astfel într-un imens scandal politico-fiscal ce implică conflicte de interese, trafic de influenţă şi finanţări politice ilegale.
O sursă din cadrul poliţiei a dezvăluit faptul că percheziţia a fost efectuată la cererea procurorului din Nanterre, Philippe Courroye.
Antena3.ro