Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a declarat că regimul din Siria a utlizat arme chimice, adăugând însă că informaţiile nu sunt sigure, informează Washington Post, citat de Mediafax.
„Serviciile de informaţii americane au concluzionat, cu un anumit nivel de exactitate, că regimul sirian a utilizat arme chimice, în special gaz sarin", a spus Hagel, în Abu Dhabi.
Casa Albă a informat deja Congresul despre această situaţie, dar a subliniat că informaţiile nu sunt certe.
„Este o încălcare gravă a convenţiilor privind derularea conflictelor militare", a adăugat oficialul american.
Potrivit BBC, Hagel a mai precizat că armele chimice au fost folosite „la scară mică”, fără a oferi amănunte privind momentele sau locurile în care s-ar fi întâmplat.
Declaraţiile lui Hagel vin la două zile după ce un înalt oficial militar israelian a acuzat forţele siriene că au folosit gaz sarin împotriva rebelilor de mai multe ori.
Guvernul şi rebelii din Siria s-au acuzat reciproc de faptul că folosesc arme chimice. Mai mulţi reprezentanţi ai ONU încearcă să intre în Siria pentru a investiga acest caz.
Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat în urmă cu mai mult timp că utilizarea armelor chimice ar schimba poziţia Washingtonului privind o posibilă intervenţie militară în Siria.
Siria se confruntă de peste doi ani cu revolte reprimate violent şi cu confruntări armate între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi forţele militare ale opoziţiei.
Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 70.000 de morţi.