Antena 3 CNN Externe Se schimbă radical relaţiile dintre SUA şi Rusia. Iata dovada

Se schimbă radical relaţiile dintre SUA şi Rusia. Iata dovada

O.P.
1 minut de citit Publicat la 09:38 07 Oct 2014 Modificat la 09:38 07 Oct 2014
russia-usa-flags.jpg
Insistând asupra necesităţii unei "soluţii paşnice" la conflictul din Ucraina, noul secretar general al NATO Jens Stoltenberg a susţinut luni în Polonia un discurs în care a dat dovadă de reţinere, rupând astfel cu retorica predecesorului său Anders Fogh Rasmussen , relatează AFP.

"Suntem foarte îngrijoraţi de faptul că armistiţiul este atât de (frecvent) încălcat şi că există confruntări (armate) în continuare" în Ucraina, a declarat fostul premier norvegian Jens Stoltenberg, la baza aeriană de la Lask, situată în centrul Poloniei.

El s-a întâlnit cu preşedintele polonez Bronislaw Komorowski luni dimineaţa, dar şi cu premierul Ewa Kopacz, într-o vizită prin care a dorit să marcheze susţinerea Alianţei Nord-Atlantice faţă de ţările din Europa de Est îngrijorate de agresivitatea rusiei.

Stoltenberg a discutat pe îndelete, la Lask, cu piloţi de vânătoare canadieni, americani, polonezi, olandezi şi germani care efectuează misiuni de poliţie aeriană în statele baltice. El a urcat la bordul unui avion echipat cu un sistem Awacs, care asigură misiuni zilnice de supraveghere în spaţiile aeriene ale Poloniei şi României.

Aceste misiuni au fost consolidate după anexarea Crimeei de către Rusia, în martie, iar numărul avioanelor de vânătoare aliate din estul Europei a crescut de patru ori.

La Varşovia, Stoltenberg a reafirmat voinţa Alianţei Nord-Atlantice de a asigura "o prezenţă continuă" pe flancul de est al teritorului NATO, dar a subliniat că este vorba despre o acţiune "întru totul defensivă". Foarte prudent, el nu a repetat multiplele critici formulate de către Rasmussen la adresa Moscovei.

Întrebat despre criza din estul Ucrainei, Stoltenberg nu a evocat nici prezenţa trupelor ruseşti alături de combatanţi rebeli proruşi şi nici furnizarea de armament greu şi echipamente de către Rusia către separatişti, în contextul în care conducătorii militari ai NATO comunică frecvent pe această temă.


×
x close