Un copil de doar șase ani poate fi considerat un exemplu pentru mulți pentru asumarea și curajul de care a dat dovadă.
Derek C. Lalchhanhima, un băiat din India, se plimba liniștit cu bicicleta când, la un moment dat, a dat peste un pui. Pasărea care i-a sărit în față aparținea vecinului său.
Imediat cum și-a dat seama ce a făcut, copilul a coborât de pe bicicletă, a luat repede puiul și s-a dus cu el la cel mai apropiat spital.
Le-a spus medicilor tot ce s-a întâmplat și, mai mult, le-a dat și toate economiile sale pentru a salva viața păsării, potrivit Mirror.
Medicii au fost impresionați de gestul copilului, însă, din nefericire, nu au mai putut face nimic fiindcă puiul era deja mort.
„Este un bun exemplu de umanitate”, „Uimitor, este un copil cu o inimă mare”, „Ar trebui să îi urmăm exemplul”, au spus internauții care au auzit povestea.