Antena 3 CNN Externe Se caută american pentru şefia Băncii Mondiale. Senatorul John Kerry nu este interesat

Se caută american pentru şefia Băncii Mondiale. Senatorul John Kerry nu este interesat

1 minut de citit Publicat la 23:39 08 Mar 2012 Modificat la 23:39 08 Mar 2012
Se caută american pentru şefia Băncii Mondiale. Senatorul John Kerry nu este interesat
Foto: communicopia.com
Senatorul democrat John Kerry, al cărui nume era citat alături de alte personalităţi americane pentru a-i succede lui Robert Zoellick la conducerea Băncii Mondiale, "nu este interesat" de această funcţie, au informat joi surse din cadrul biroului său, citate de AFP şi Agerpres.

"Senatorul Kerry nu a fost contactat de administraţia de la Washington în legătură cu postul de la Banca Mondială", se arată într-un comunicat semnat de directoarea sa de comunicare, Jodi Seth.

"Chiar dacă are un profund respect pentru instituţia respectivă şi rolul acesteia în lume, el nu este interesat de post", a adăugat ea.

Candidat înfrânt în prezidenţialele din 2004 de George W. Bush, John Kerry, în vârstă de 68 de ani, este senator de Massachusetts şi, din ianuarie 2009, ocupă funcţia de preşedinte al Comisiei senatoriale americane pentru politică externă.

Numele lui Lawrence Summers şi Susan Rice se află printre cele amintite pentru conducerea Băncii Mondiale, a anunţat miercuri o sursă din cadrul acestei instituţii financiare.

Zoellick a anunţat la 15 februarie că urmează să părăsească postul deţinut în cadrul Băncii Mondiale odată cu încheierea mandatului său, la 30 iunie. În virtutea unei reguli nescrise, preşedinţia Băncii Mondiale a revenit întotdeauna unui american, iar cea a Fondului Monetar Internaţional a fost rezervată europenilor.


×
x close