Antena 3 CNN Externe Scuturile anti-rachetă ale SUA irită Rusia

Scuturile anti-rachetă ale SUA irită Rusia

<1 minut de citit Publicat la 16:12 16 Feb 2007 Modificat la 16:12 16 Feb 2007
Scuturile anti-rachetă ale SUA irită Rusia
Rusia ameninţă că se va retrage dintr-un tratat referitor la controlul armelor nucleare, dacă Statele Unite nu renunţă la planul de a instala scuturi anti-rachetă în estul Europei. Acordul, semnat în 1987, obligă Moscova şi Washingtonul să interzică dezvoltarea rachetelor convenţionale cu rază de acţiune medie şi mare. Ruşii sunt nemulţumiţi că americanii negociază cu Cehia şi Polonia amplasarea de radare şi scuturi anti-rachetă pe teritoriile lor.

Oficialii din cele două ţări europene nu se opun unui astfel de plan, dar au anunţat vor impune condiţii. Statele Unite spun că, până acum, Rusia nu le-a informat în mod oficial despre intenţia de a se retrage din tratat. Este al doilea avertisment dat de Rusia în acest caz. Preşedintele Vladimir Putin a precizat, recent, că scuturile americane din Europa de Est ar putea declanşa o nouă cursă a înarmărilor.

Antena 3

×
x close