Antena 3 CNN Externe Scurgere radioactivă, depistată la centrala de la Fukushima

Scurgere radioactivă, depistată la centrala de la Fukushima

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:22 05 Iun 2013 Modificat la 16:22 05 Iun 2013
Scurgere radioactivă, depistată la centrala de la Fukushima
Foto: Agerpres/AP
O scurgere de apă radioactivă a fost descoperită într-unul dintre rezervoarele centralei nucleare de la Fukushima, anunţă compania care o administrează, citată de AFP.
   
Volumul de apă radioactivă depistată este de aproximativ un litru, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Tokyo Electric Power (Tepco).
   
Potrivit Tepco, scurgerea a fost depistată miercuri la prânz. Rezervorul defect a fost montat la sfârşitul lunii mai.
   
Din cauza acestui nou incident, compania este nevoită să reevalueze sistemul de gestionare a apei radioactive care se acumulează după răcirea reactoarelor.

Situaţia centralei Fukushima este considerată stabilizată începând din decembrie 2011, dar instalaţia este foarte fragilă, în special în cazul unui nou cutremur urmat de un tsunami, ca cele care au pus în pericol acest complex atomic la 11 martie 2011.

×
x close