Un profesor din China a postat pe site-ul Weibo eseul unui elev de clasa a VI-a, care pare să fie la un pas de a claca (elevii fuseseră puşi să compună o scrisoare imaginară despre rolul lor în societate). Compunerea a fost tradusă în limba engleză de Tea Leaf Nation:
"Timpul a trecut mult prea repede. Deja am ajuns la mijlocul semestrului şi încep să mă pregătesc serios pentru teste. Trebuie să mă străduiesc mai mult, pentru că dacă nu o voi face şi nu voi avea rezultate bune, notele mele nu vor creşte iar părinţii mei mă vor certa. Dacă voi fi certat de părinţii mei, atunci îmi voi pierde încrederea în mine şi nu-mi voi mai termina studiile; dacă nu îmi voi mai termina studiile, atunci nu voi absolvi nicio universitate; dacă nu voi absolvi universitatea, atunci nu-mi voi putea găsi un loc de muncă. Dacă nu mă voi angaja, atunci nu voi putea face bani, şi atunci nu-mi voi putea plăti taxele. Ca o reacţie în lanţ, dacă eu nu îmi voi plăti taxele, ţării mele îi va fi foarte greu să plătească salariile profesorilor. Dacă ei nu vor fi bine plătiţi, atunci nu-şi vor mai da silinţa la catedră, iar acest lucru va avea un impact uriaş asupra viitorului ţării noastre.
Dacă acest lucru se va întâmpla, Chinei îi va fi foarte greu să avanseze şi să se dezvolte, iar chinezii vor ajunge un popor tribal şi înapoiat. Dacă se va petrece asta, atunci SUA vor declara război Chinei, şi va izbucni Cea De-a Treia Conflagraţie Mondială, şi pentru că ambele părţi se vor lupta să câştige, vor apela la armele nucleare. Dacă vor folosi armele nucleare, atunci mediul înconjurător va fi distrus, iar atmosfera va fi pur şi simplu ciuruită.
Încălzirea globală va determina astfel topirea gheţii de la poli, iar nivelul apei din oceane va creşte, iar atunci întreaga populaţie a planetei va fi în pericol.
Pentru că toată lumea stă pe umerii mei, atunci trebuie să pun mâna să învăţ, să învăţ şi iar să învăţ, pentru a preveni această tragedie!", scrie elevul chinez, citat de Business Insider.