Amar și-a spus povestea pentru aljazeera.com.
„M-am născut în Madaya și am dus o viață simplă, într-un cartier frumos. Acum au rămas doar amintirile.
Suntem într-o continuă luptă pentru supraviețuire. Oamenii petrec câte două sau trei zile fără mâncare. Am slăbit mult și uneori mă simt de parcă trăiesc un vis urât. Nu îmi simt corpul uneori.
Am văzut copii murind de foame și m-am simțit neputincios.
Mâncarea a început să fie tot mai puțină. Un singur kilogram de zahăr a ajuns să coste 300 de dolari.
Nu pot face nimic și sunt condamnat să îmi privesc familia cum moare de foame: mama, tata, verii, unchii și mătușile.
Am văzut copii murind de foame în brațele disperate ale părinților.
Am început să culegem frunze și să le gătim, că măcar așa ne mai potoleam foamea. Am rupt copacii până n-a mai rămas niciunul. Când frunzele s-au terminat, am început să culegem iarbă.
Cândva călcam pe ea, astăzi o ocoleam cu grijă, fiindcă era hrana ce ne mai putea ține în viață câteva zile.
Foametea a fost atât de mare, încât unii și-au mâncat pisicile, câinii și orice alt animal de companie.
Dar acum e iarnă. Și iarba nu mai crește.
Și ne întrebăm cât mai avem de trăit”.
