Scrisoare conţinea un proiectil şi era destinată biroului din Torino al agenţiei publice de colectare a impozitelor Equitalia.
De asemenea, în plic se găsea o hârtie pe care era scris "Anarchia" (Anarhie).
Plicul a fost deschis de angajaţii centrului de triere din Torino. Acesta era adresat directorului biroului din Torino al Equitalia, instituţie care a fost ţinta mai multor scrisori cu bombă, atentate şi ameninţări în ultimele săptămâni.
Recent, în a doua zi după Crăciun, un dispozitiv de putere redusă, realizat probabil din gelatină, a explodat în faţa unei agenţii Equitalia, în apropiere de Olbia în Sardinia.
În timp ce poverile fiscale cresc asupra familiilor italiene ca urmare a noului plan de austeritate, mai multe acte asemănătoare au fost revendicate de grupul anarhiştilor italieni FAI (Federaţia anarhistă informală).