Antena 3 CNN Externe Scoţia, cu un pas mai aproape de independenţă: David Cameron îşi dă acordul pentru un referendum

Scoţia, cu un pas mai aproape de independenţă: David Cameron îşi dă acordul pentru un referendum

M.T.
1 minut de citit Publicat la 12:27 15 Oct 2012 Modificat la 12:27 15 Oct 2012
Scoţia, cu un pas mai aproape de independenţă: David Cameron îşi dă acordul pentru un referendum
Foto: Agerpres/AP
Scoţia face un pas important spre obţinerea independenţei, premierul britanic David Cameron dându-şi acordul în privinţa unui referndum pe această temă.

Înţelegerea va fi parafată luni, atunci când este programată o întrevedere la Edinburgh între Cameron şi premierul scoţian Alex Salmond.

Cel mai probabil, referendumul va avea loc în 2014, naţionaliştii scoţieni dorind ca votul să se desfăşoare în anul în care se sărbătoresc exact şapte secole de la Bătălia de la Bannockburn, în care scoţienii conduşi de Robert Bruce i-au învins pe invadatorii englezi.

După luni de negocieri între cele două părţi, acordul aşteptat luni seara urmează să ofere Parlamentului scoţian puterea de a organiza consultarea, la aceasta putând să participe şi tinerii de 16 şi 17 ani.

Referendumul ar urma să aibă o singură întrebare, de tipul "sunteţi de acord cu independenţa?". Aceasta este cerinţa Guvernului britanic. Alex Salmond, liderul Partidului Naţional Scoţian (SNP), lua în calcul o întrebare indirectă, propunând o autonomie sporită, conştient că independenţa este departe să suscite o opinie unanimă în rândul scoţienilor, notează Mediafax.

„Acest lucru marchează începutul unui capitol important în istoria Scoţiei şi permite începerea unei dezbateri reale. Acest lucru deschide calea celei mai importante dintre probleme, şi anume o Scoţie separată sau un Regat Unit?”, urmează să declare Cameron în cursul vizitei în Scoţia, potrivit unor declaraţii furnizate în avans de către serviciile sale.

„Poporul scoţian i-a dat Guvernului un mandat clar la alegerile de anul trecut, pentru a desfăşura un referendum pe tema viitorului Scoţiei in 2014. Înţelegerea la care am ajuns cu premierul britanic nu asigură doar desfăşurarea referendumului, ci şi dreptul fundamental al poporului scoţian de a-şi decide singur viitorul. În urma acestui acord, Scoţia va face un pas important spre independenţă”, a precizat Salmond, conform BBC.

Scoţia se bucură deja de o autonomie sporită în urma unui referendum care a avut loc în 1997. Parlamentul scoţian are competenţe în materie de educaţie, sănătate, mediu şi justiţie. Problemele referitoare la afacerile externe, energie, fiscalitate şi apărare sunt de competenţa Guvernului britanic.



×
x close