Primii prizonieri palestinieni au fost eliberaţi din închisorile israeliene, marţi, în urma unui acord istoric între Israel şi Palestina, care presupune punerea în libertate a soldatuluii Gilad Shalit, capturat de militanţii hamas în 2006, informează
AFP.
Conform postului public de radio din Israel, 96 de deţinuţi palestinieni au fost eliberaţi şi sunt escortaţi în cadrul unui convoi foarte bine păzit. Jerusalem Post relatează că femeile vor ajunge în libertate primele.
Mai multe astfel de convoaie sunt aşteptate să ajungă la baza militară Kerem Shalom, aflată lângă graniţa Israel - Gaza.
Personal de securitate din Egipt, ţară care a mediat schimbul, se află, de asemenea la faţa locului.
477 de palestinieni vor fi eliberaţi în cursul zilei de marţi, din totalul de 1.027, majoritatea fiind încarceraţi cu sentinţe pe viaţă fiind condamnaţi pentru organizarea unor atacuri teoriste ce au provocat moartea a zeci de israelieni.
În Israel, Gilad Shalit a devenit un simbol al solidarităţii naţionale, fiind capturat de militanţii Hamas în urma unui conflict armat din 2006. Părinţii soldatului au realizat o campanie publică orin care au cerut autorităţilor să negocieze eliberarea lui.
Deşi este vorba despre un număr mare de palestinieni, opinia publică din Israel a susţinut schimbul şi a pus presiune asupra judecătorilor pentru a nu mai amâna finalizarea negocierilor, în ciuda faptului că rudele celor care au murit în timpul atacurilor de care au fost făcuţi responsabili cei eliberaţi au cerut ca acordul să nu fie încheiat.
Eliberarea deţinuţilor palestinieni, declaraţi luptători pentru libertate de către Hamas, care justifică acţiunile lor în contextul luptei pentru Israel, este considerată o victorie importantă pentru gruparea islamistă. Hamas, o grupare care şi-a manifestat intenţia de a distruge Israelul, apare, astfel, mai puternică decât mişcarea Fatah, care doreşte o soluţie paşnică pentru crearea unui stat palestinian.