În conducerea Al-Qaida are loc un proces de schimbare de generaţii, liderii mai vârstnici lăsându-le locul celor de 30-40 de ani, care au „o experienţă istorică” la activ şi al căror armament folosit în atentate a evoluat din punct de vedere tehnologic, arată un raport ONU, potrivit Agerpres.
Scopul noilor lider este recâştigarea poziţiilor din Afganistan, după ce grosul tripelor internaţionale se va retrage din această ţară.
De asemenea, în documentul redactat de Echipa de monitorizare a sancţiunilor şi suport analitic a ONU, se precizează că Al-Qaida îşi reînnoieşte bazele şi, în paralel, a implementat o politică de recrutare a minorilor.
Organizaţia speră în acelaşi timp să-şi asocieze „noile reţele emergente”, precum Frontul Al-Nosra, care operează în Siria.
Raportul ONU subliniează că Al-Qaida reprezintă în continuare o ameninţare, chiar şi după eliminarea fostului său lider, Osama Ben Laden.
„Ideile, inspiraţia şi conexiunile generate de Al-Qaida atrag în continuare adepţi. Comandanţii mai tineri oferă o perspectivă diferită asupra chestiunilor internaţionale, iar uneori îşi sfidează propriii lideri în ceea ce priveşte tacticile şi obiectivele”, notează raportul.
Comandanţii din eşalonul mediu, însărcinaţi cu operaţiunile, „sunt cei care au o experienţă istorică diferită de cea a predecesorilor lor”, iar acest lucru înseamnă nu doar că au o perspectivă diferită asupra realităţii internaţionale, ci şi că sunt capabili să răspândească o propagandă în mai mare concordanţă cu nevoile tinerei generaţii pe care o reprezintă.
Reînnoirea obiectivelor propuse de Al-Qaida este evidentă în celulele din Somalia, Yemen, Nigeria, Mali sau Siria, care funcionează au o independenţă mai mare faţă de actualul lider al organizaţiei, Ayman Al-Zawahiri.
Al-Zawahiri se ascunde într-un loc necunoscut, iar subordonaţii săi din străinătate îl consideră deja „relativ ineficient”, potrivit documentului ONU.
Prin schimbul de generaţii, a evoluat şi strategia operativă a reţelei. În loc să se concentreze asupra atentatelor singulare, reţeaua îşi propune să realizeze atacuri „multiple, complexe şi simultane”.
„Bombele sunt mai mari şi mai avansate, iar numărul ţărilor care sunt vizate de astfel de atacuri se cifrează acum la 90”, avertizează raportul.
Obiectivul final al Al-Qaida este revenirea în Afganistan. Reţeaua mizează pentru acest lucru nu doar pe slăbiciunea guvernului afgan, ci şi pe sprijinul talibanilor, al simpatizanţilor pakistanezi şi al insurgenţilor, concluzionează documentul.