
Guvernul israelian a anunţat joi după-amiază că a ordonat „amânarea” eliberării a 110 deţinuţi palestinieni, prevăzută în cursul serii, în schimbul a trei ostatici israelieni, aflaţi în captivitate în Fâşia Gaza, relatează AFP, citat de Agerpres.
În timp ce ostaticii din Gaza au fost eliberaţi, autocare cu deţinuţi palestinieni care se îndreptau spre enclavă s-au întors din drum, revenind la închisoarea israelian Ofer, au transmis media israeliene.
„Premierul Benjamin Netanyahu a ordonat amânarea eliberării teroriştilor prevăzută pentru astăzi până când nu va fi garantată eliberarea în deplină siguranţă a ostaticilor noştri în etapele următoare", indică un comunicat al biroului lui Netanyahu după haosul care a dominat anterior eliberarea unei ostatice israeliene, Arbel Yehud, la Khan Yunus, în sudul Fâşiei Gaza.
Anterior, postul de radio al armatei israeliene a transmis că Israelul suspendă „până la noi ordine" eliberarea a 110 palestinieni programată pentru joi în schimbul a opt ostatici.
„Eşalonul politic a anunţat suspendarea operaţiunii de eliberare a teroriştilor până la noi ordine", a relatat postul de radio militar, citând o sursă de securitate.
„Privesc cu groază la scenele şocante din timpul eliberării ostaticilor noştri. Aceasta este o dovadă suplimentară a cruzimii inimaginabile a organizaţiei teroriste Hamas", a transmis premierul israelian într-un comunicat.
Predarea către Crucea Roşie a lui Gadi Moses, un german-israelian în vârstă de 80 de ani, şi a lui Arbel Yehud, o israeliancă de 29 de ani, împreună cu cinci ostatici thailandezi, după 482 de zile de captivitate, a avut loc într-un haos total, după peste trei ore de la eliberarea într-o atmosferă mult mai calmă a unui tânăr soldat israelian, Agam Berger, în Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza.
Un fotoreporter al AFP prezent la faţa locului a surprins privirea înspăimântată a lui Arbel Yehud, care a fost escortată minute în şir de o echipă de luptători mascaţi ai Jihadului Islamic şi Hamas printr-o mulţime agresivă şi surescitată, care era la un pas să o linşeze.
Armata israeliană a anunţat în jurul orei locale 13:40 (11:40 GMT) că i-a recuperat, prin intermediul Crucii Roşii, pe Gadi Moses şi Arbel Yehud, precum şi pe cinci thailandezi răpiţi la 7 octombrie 2023 în timpul atacului Hamas asupra sudului Israelului care a declanşat războiul.
„Le cer mediatorilor să se asigure ca astfel de scene de groază să nu se mai repete şi să garanteze securitatea ostaticilor noştri", a insistat Netanyahu, referindu-se la Qatar şi Egipt, mediatori pentru punerea în aplicare a acordului de încetare a focului. „Oricine îndrăzneşte să le facă rău ostaticilor noştri va plăti pentru asta", a avertizat Netanyahu.
Israelul a primit „garanţii" că viitoarele eliberări de ostatici vor fi făcute în „deplină siguranţă"
Guvernul israelian a anunţat joi că a primit „garanţii" că viitoarele eliberări de ostatici din captivitatea în Fâşia Gaza se vor efectua în „deplină siguranţă" pentru persoanele eliberate, ceea ce a permis deblocarea eliberării a 110 de palestinieni încarceraţi în Israel, potrivit AFP.
"La cererea premierului Benjamin Netanyahu, mediatorii au transmis garanţia potrivit căreia eliberarea următorilor ostatici se va efectua în deplină securitate", indică un comunicat al biroului lui Netanyahu.
Premierul israelian anunţase anterior că a dispus suspendarea eliberării a 110 palestinieni încarceraţi în Israel, prevăzută pentru joi, în schimbul a opt ostatici, după haosul din timpul predării unora dintre aceştia către Crucea Roşie în cursul după-amiezii.
Cei 110 prizonieri palestinieni care urmează să fie eliberaţi joi, în schimbul celor trei prizonieri israelieni deja reuniţi cu familiile lor, vor fi eliberaţi la ora locală 17:00 (15:00 GMT) din închisoarea israeliană Ofer, a precizat pentru EFE Ameen Shoman, şeful Comisiei pentru prizonieri şi deţinuţi din Cisiordania.
Deţinuţii palestinieni urmau să fie eliberaţi cu câteva ore mai devreme, dar premierul israelian Benjamin Netanyahu a "întârziat" predarea lor din cauza tratamentului "ameninţător" la care au fost supuşi doi dintre ostaticii israelieni în momentul în care au fost transferaţi de la miliţiile palestiniene la Crucea Roşie, când au fost înconjuraţi şi huiduiţi de mii de palestinieni din Fâşia Gaza.
Într-un nou comunicat, Netanyahu a asigurat că mediatorii s-au angajat să "garanteze o ieşire sigură" pentru ostaticii israelieni în timpul următoarelor runde, ceea ce pare să fi rezolvat obstacolul apărut, conform media citate.