Liderul actual al Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, şi-a chemat adepţii să susţină opoziţia şi să dărâme regimul Bashar al-Assad.
Occidentul caută în prezent să ofere cât mai mult sprijin inamicilor lui Assad în vederea izolării acestuia, însă prezenţa acestuia în regiune ar putea însemna susţinerea unui presupus duşman în Războiul Terorii.
Jurnalistul şi autorul Afshin Rattansi a afirmat că prezenţa Al-Qaida în zonă a demonstrat că se caută o alianţă între organizaţia teroristă şi Occident. Jurnalistul a spus că SUA a mai folosit prezenţa militanţilor Al-Qaida pentru a-şi îndeplini scopurile propriii, în Libia şi Afganistan.
"Încă o dată, SUA şi Statele Uniunii Europene susţin Al-Qaida, aşa cum au facut-o si în Afganistan, înainte de 11 septembrie. Oare nu se vor învăţa minte niciodată?" a declarat jurnalistul.
Acesta a sugerat că amestecarea lor în conflict trădează adevăratele motivaţii ale Statelor Unite, susţinând că aceştia nu protejează interesele cetăţenilor americani, şi nici a liderilor europeni.
Rattansi spune că situaţia din SUA este una destul de precară, şi intervenţia militară ar putea duce la un dezastru pe scară largă în Orientul Mijlociu şi pentru Statele Unite.