Jurnalul Naţional a publicat, în varianta online, traducerea discursului politicianului german Jürgen Rüttgers.
Iată o parte din discursul vehement al celui care contestă decizia Nokia:
"Nu am în continuare nici urmă de înţelegere pentru conducerea Nokia. Mă întreb deja zi şi noapte dacă aceşti domni n-au înţeles că cel mai important lucru într-o întreprindere nu este câştigul ci oamenii, angajaţii.
Mă întreb dacă ei cred că oamenii din România, care pot desigur să facă şi ei treabă bună, sunt mai buni decât angajaţii şi angajatele de aici din Bochum.
Eu nu cred că sunt mai flexibili, mai harnici şi mai cinstiţi decât angajaţii şi angajatele care au făcut până acum ca firmei Nokia să-i meargă foarte foarte bine.
Eu nu am nici urmă de înţelegere, dacă există chiar şi numai suspiciunea că din banii noştri, ai contribuabililor, au fost plătite subvenţii prin Bruxelles care distrug locurile de muncă de aici pentru a crea altele în altă parte. Nu are nici un sens şi nu este în ordine", a afirmat Rüttgers.
Compania Nokia, numărul unu mondial în producţia de telefoane mobile, a anunţat marţi că plănuieşte să-şi închidă fabrica din oraşul Bochum, în Germania, până la jumătatea anului 2008, renunţând la 2.300 de locuri de muncă.
Nokia a decis să folosească pieţe de muncă mai ieftine, precum România. În martie 2007, liderul pieţei de telefoane a expus planul de a construi o fabrică de telefoane mobile în România, la Cluj, urmând să investească 60 de milioane euro.
Decizia Nokia a provocat un adevărat scandal la Strasbourg şi Bruxelles. Dar şi sindicatele, cât şi autorităţile locale din Bochum s-au sesizat.
Antena3.ro
RUTTGERS CRITICĂ MUNCITORII ROMÂNI