Scandalul produselor alimentare contaminate cu dioxină a depăşit teritoriul Germaniei. Comisia Europeană a anunţat că astfel de alimente suspecte au fost exportate în Marea Britanie şi în Olanda. În Germania, în schimb, se iau măsuri dure. Livrarea produselor de la peste 1.000 de crescătoriii din ţară a fost suspendată.
Oficialii Comisiei Europene spun că 136.000 de ouă contaminate cu dioxină, în Germania, au provocat probleme în Olanda şi în Marea Britanie. Iniţial, au fost exportate în Olanda. Aici, au fost folosite la prepararea unor produse alimentare, iar o parte dintre acestea au ajuns şi în Marea Britanie. Autorităţile din Regat depun eforturi acum pentru a scoate din vânzare lotul suspect, în ciuda mesajelor liniştitoare de la Berlin.
“Potrivit autorităţilor germane, nivelul de dioxină depistat în produse nu reprezintă un pericol pentru sănătate. Trebuie să consumi multe ouă sau multe alimente preparate din ouă pentru a fi pericol”, a declarat Frederic Vincent, purtător de cuvânt CE.
În Germania însă, situaţia este extrem de serioasă. Peste o mie de ferme sunt afectate de scandalul dioxinei. Contaminarea provine de la grăsimile alimentare, folosite pe post de nutreţ. Anchetatorii au descoperit deja fabricantul care a livrat peste 3.000 de tone de hrană toxică.
“Văd cazul ca unul extrem de grav, unul care nu trebuie să se repete în viitor”, a declarat Ilse Aigner, ministrul german pentru problemele consumatorilor.
Se presupune că producătorul respectiv se ocupă atât de transportul furajelor, cât şi de cel al combustibililor ecologici. Şi, în depozitele sale, substanţele au ajuns să fie amestecate. Anchetatorii germani spun că producătorul va răspunde în faţa legii.