Antena 3 CNN Externe Scandal uriaș la frontiera României. Kievul, vexat de vizita lui Putin în Crimeea

Scandal uriaș la frontiera României. Kievul, vexat de vizita lui Putin în Crimeea

1 minut de citit Publicat la 09:00 25 Iun 2017 Modificat la 09:00 25 Iun 2017
o_1bjetd56p1u1i1mr7dkj1jv113fl8.jpg

Preşedintele rus Vladimir Vladimir Putin s-a deplasat sâmbătă în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014, o vizită denunţată imediat de către Kiev drept "o încălcare a suveranităţii" Ucrainei, informează AFP. 

În Crimeea, Putin a vizitat faimoasa tabără pentru tineri, Artek, situată pe malul Mării Negre, potrivit unui comunicat al Kremlinului. 

"Nu cu mult timp în urmă, Artek trăia timpuri destul de dificile. Dar acum este pe cale să renască şi renaşte ca tabără internaţională de vacanţe", a declarat Putin, într-un discurs rostit în faţa tinerilor aflaţi în tabără. 

După dezmembrarea URSS în 1991, Artek a rămas, la fel ca şi Crimeea, în componenţa Ucrainei independente, primind copii ucraineni, iar în 2009 se afla în pragul falimentului. În 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia, tabăra şi-a redeschis porţile, după ce a fost renovată. 

Creată în 1925 la ideea lui Lenin, Artek a funcţionat mai întâi ca un sanatoriu pentru copii bolnavi de tuberculoză, devenind cu timpul un reper al epocii sovietice, primind pionieri, organizaţia tineretului comunist din care făceau parte copii cu vârste între 10 şi 14 ani. Tabăra primea şi copii din alte ţări, îndeosebi din statele comuniste. 

Ministerul de Externe ucrainean a denunţat vizita preşedintelui rus, care s-a deplasat de mai multe ori în Crimeea după anexarea peninsulei. "Partea ucraineană consideră această vizită (...) o încălcare grosolană a suveranităţii statului şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei", a scris MAE de la Kiev într-un comunicat citat de agenţia rusă TASS, potrivit AFP.

×
x close