Forţele de poliţie din Marea Britanie au luat măsuri urgente după publicarea unui raport potrivit căruia sute de ofiţeri de poliţie au fost acuzaţi de exploatare sexuală, relatează miercuri Reuters.
Potrivit unei investigaţii cerute de guvern, au fost înregistrate 436 de acuzaţii de 'abuz de autoritate în schimbul unor favoruri sexuale' primite de forţe de poliţie din Anglia şi Ţara Galilor în decurs de doi ani până la sfârşitul lunii martie 2014.
Aproximativ 334 de ofiţeri de poliţie sunt consideraţi autori ai unor asemenea acte, 39 % fiind cazuri de victime ale abuzului în familie.
Inspectoratul de Poliţie al Majestăţii Sale (HMIC), organism de monitorizare a activităţii poliţiei britanice, a recunoscut eşecul recunoaşterii acuzaţiilor de exploatare sexuală ca faptă de corupţie gravă, numai 48% dintre acuzaţii fiind transmise comisiei de plângeri oficiale, IPCC.
Cifrele care indică numărul acuzaţiilor fundamentate şi al ofiţerilor de poliţie demişi pentru abateri sau urmăriţi penal în astfel de cazuri nu au fost precizate.
Mike Cunningham, care a condus ancheta, a remarcat faptul că evaluarea forţelor de poliţie în Marea Britanie a fost în general pozitivă, dar a subliniat că trebuie eradicată urgent exploatarea sexuală.
'Aceasta este cea mai semnificativă provocare legată de corupţie pentru poliţie deoarece trădează încrederea publicului - în special a celor mai vulnerabile persoane din societate', a spus el.
Comandantul jandarmeriei, Stephen Watson, din cadrul Consiliului naţional al comandanţilor de poliţie, a declarat că abuzul de putere pentru a obţine favoruri sexuale este o trădare a responsabilităţii de bază, aceea de a proteja oamenii de rău.
'Este cea mai gravă formă de corupţie şi nu poate fi justificată niciodată sau trecută cu vederea', a adăugat Watson.