Un scandal sexual se
prefigurează la vârful Comisiei Europene, fiind implicat
comisarul pentru întreprinderi şi industrie, Günter
Verheugen. Noile acuzaţii aduse lui Günter Verheugen, unul
dintre cei cinci vicepreşedinţi ai Comisiei Barroso, s-ar putea
lăsa cu o demisie şi riscă să "deraieze" coaliţia
cancelarului german Angela Merkel.
Informaţiile
potrivit cărora Verheugen
(63 de ani), al doilea om cel mai influent în CE, şi-a
promovat amanta, Petra Erler (49 de ani), în funcţia de şef
de cabinet, ea devenind astfel funcţionarul din fosta Germanie de
Est aflat în cel mai înalt post la Bruxelles, au făcut
deliciul presei, anunţă
România Liberă.
Promovarea unei amante reprezintă o violare a codului CE.
Verheugen e acuzat că a minţit presa, dar şi pe şeful său, Jose
Barroso. Verheugen a fost fotografiat, anul trecut, nud pe o plajă
din Lituania, alături de Petra. În revista germană Bunte,
politiciana Katrin Fuchs, prietenă a soţilor Verheugen, relatează
cum acesta şi-a minţit soţia, Gabriele. Ea anunţă că s-a
despărţit de Günter şi că, în prezent, consultă
avocaţi pentru divorţ.