Antena 3 CNN Externe SCANDAL MONSTRU ÎN MAREA BRITANIE. Guvernul este acuzat că a privatizat Poşta la JUMĂTATE DE PREŢ

SCANDAL MONSTRU ÎN MAREA BRITANIE. Guvernul este acuzat că a privatizat Poşta la JUMĂTATE DE PREŢ

3 minute de citit Publicat la 18:27 20 Oct 2013 Modificat la 18:27 20 Oct 2013
SCANDAL MONSTRU ÎN MAREA BRITANIE. Guvernul este acuzat că a privatizat Poşta la JUMĂTATE DE PREŢ
Foto: Agerpres/AP
Compania naţională de poştă din Marea Britaine, Royal Mail, a fost evaluată în această vară de unele bănci de investiţii la până la 5 miliarde lire sterline, cu 50% mai mult faţă de valoarea rezultată în urma ofertei publice derulată săptămâna trecută, potrivit Financial Times, scrie Mediafax.
Cel puţin două bănci de investiţii au recomandat guvernului un preţ maxim de 500 pence pe acţiune în timpul procesului de selectare a intermediarilor operaţiunii. Nici una dintre aceste bănci nu s-a numărat printre câştigătorii licitaţiei.
Mai mulţi oficiali guvernamentali au declarat, potrivit FT, că preţurile propuse de băncile de investiţii au fost foarte diferite, unele plasându-se sub intervalul de 260-330 pence din prospectul ofertei publice. Aceleaşi surse spun că preţurile mai mari au fost recomandate de bănci "prost informate" în ceea ce priveşte situaţia Royal Mail.
Guvernul a mandatat patru bănci să se ocupe de pregătirea şi subscrierea ofertei, respectiv Goldman Sachs (SUA), Barclays (Marea Britanie), Bank of America Merrill Lynch (SUA) şi UBS (Elveţia). Primele trei sunt încă de anul trecut consilieri ai CEO-ului Royal Mail, Moya Greene, şi s-au ocupat de evaluarea apetitului investitorilor pentru oferta publică. UBS a consiliat guvernul britanic cu privire la pachetul majoritar de acţiuni deţinut la compania de poştă.
Acţiunile compainei au fost flotate pe bursă la un preţ iniţial de 330 pence, nivelul maxim din prospect. Guvernul a vândut un pachet de 60% din acţiunile companiei.
La numai o săptămână după ofertă, acţiunile Royal Mail au crescut pe bursă cu peste 50%, depăşind pragul de 500 pence, una dintre cele mai de succes listări derulate vreodată în Europa.
Informaţiile privind preţurile propuse de bănci vor alimenta tensiunile generate în jurul privatizării Poştei din Marea Britanie. Parlamentarii britanici vor audia în luna noiembrie reprezentanţii băncii de investiţii Lazard, consilierul independent al guvernului în această operaţiune.
Partidul Laburist, aflat în opoziţie, a lansat dezbaterea criticând dur guvernul că ar fi privatizat la un preţ prea mic unul dintre cele mai importante active ale statului.
Surse bancare citate de FT susţin că preţurile propuse de bănci în timpul procesului de selecţie a intermediarilor sunt de multe ori mai ridicate faţă de valoarea finală la care se realizează operaţiunea. Aceiaşi bancheri precizează însă că acest "obicei" nu poate explica distanţa uriaşă de la 330 pence la 500 pence, deoarece în cazul companiilor mari această diferenţă nu depăşeşte 20%.
Bancherii au adăugat că apetitul investitorilor pentru oferte publice iniţiale s-a îmbunătăţit faţă situaţia din această vară, în special în cazul companiilor bine văzute, precum Royal Mail.
Alţi bancheri sugerează că evaluările atribuite de bănci au avut o natură "foarte speculativă", având în vedere că nu au avut la bază cele mai recente date privind situaţia financiară a companiei.
Ministrul pentru mediul de afaceri, Vince Cable, respinge acuzaţiile într-o scrisoare către o comisie parlamentară.
"Valoarea banului a fost un pilon central al strategiei noastre în pregătirea vânzării de acţiuni printr-o ofertă publică iniţială. Valorificarea banilor nu ţine numai de nivelul veniturilor câştigate în prima zi", a scris oficialul, potrivit FT.
Cable a precizat că intervalul 260-330 pence (care implică o evaluare a compainei la 2,6 miliarde - 3,3 miliarde lire sterline) a fost recomandat de Goldman Sachs şi UBS, coordonatori globali ai ofertei, şi avizat de Lazard din poziţia de consilier independent.
Potrivit The Telegraph, Cable a apărat operaţiunea argumentând că cererea din partea investitorilor nu era suficient de ridicată pentru a justifica un preţ mai mare de 330 pence pe acţiune, parţial din cauza riscului unor acţiuni sindicale.
Oferta dedicată investitorilor instituţionali a fost suprasubscrisă de 20 de ori în cadrul listării Royal Mail. O sursă bancară precizează pentru FT că un fond de hedging ar fi fost încurajat de către una dintre băncile care au intermediat oferta să solicite "de 20 de ori mai multe acţiuni decât doreşte de fapt să cumpere".
 

×
x close