Antena 3 CNN Externe Satul care nu va mai percepe taxe şi impozite de la cetăţeni, pentru că este deja „prea bogat”

Satul care nu va mai percepe taxe şi impozite de la cetăţeni, pentru că este deja „prea bogat”

<1 minut de citit Publicat la 17:52 24 Iul 2018 Modificat la 17:52 24 Iul 2018
Satul care nu va mai percepe taxe şi impozite de la cetăţeni, pentru că este deja „prea bogat”
Foto: pixabay.com

Le Perthus, un sat cu doar 586 de locuitori, de la graniţa franco-spaniolă, are un excedent bugetar la primărie mai mare de un milion de euro.

Acest lucru a fost posibil în mare parte datorită taxelor de aproape 800.000 de euro pe an pe care autorităţile locale le încasează pentru parcare de la francezii care traversează frontiera în Spania pentru a face cumpărături mai ieftine.

Strada principală din Le Perthus, Avenue de France, se află atât pe teritoriul Franţei, cât şi pe cel al Spaniei. Comercianţii de pe partea spaniolă a străzii vând produse la preţuri considerabil mai mici faţă de preţurile din Franţa, datorită taxelor şi accizelor reduse.

În consecinţă, primaria propune suspendarea plăţii de taxe locale de către rezidenţii satului până când autorităţile vor reuşi să cheltuiască banii strânşi deja la buget, potrivit businessmagazin.ro.

×
x close