Până în luna august, sateliții Starlink vor fi capabili să asigure internetul întregii planete. Până în prezent, Starlink a desfășurat operațiuni în peste 10 țări, conform celor spuse de Elon Musk în prezentarea de la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile.
Rețeaua de sateliți are capacitatea de a transfera 30 de terabytes pe secundă iar, timpul de răspuns al rețelei este de mai mic de 20 de milisecunde.
Anul viitor, SpaceX urmează să lanseze o nouă versiune a sateliților Starlink, care vor putea acoperi și zonele polare . Aceste noi versiuni vor avea legături laser inter-satelit și vor lărgi aria de acoperire.
Potrivit lui Elon Musk, compania aerospațială intenționează să lanseze un zbor pe orbită a uriașei sale rechete Starship, în perioada imediat următoare.
”Proiectul Starlink va umple golurile dintr 5G și fibra optică și se adresează acelor 3%, poate chiar 5% dintre cei fără conexiune și cred că acest proiect completează foarte bine rețeaua de fibră optică și tehnologia 5G. Puterea combinată a tuturor sateliților este de peste cinci Megawatt, deci aceștia sunt capabili să transmită aproximativ 30 de terabytes de date, pe secundă și începând de luna viitoare, din august vom avea conectivitate globală, exceptând poli”, declară Elon Musk la Mobile World Congress.
Din 2010 au avut loc cel puţin 116 lansări cu această rachetă considerată "calul de bătaie" al companiei lui Elon Musk, proprietar şi al automobilelor electrice Tesla, şi partener al NASA în programul de trimitere de astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională la borul unor navete spaţiale lansate de pe teritoriul american.