Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi-a exprimat, vineri, satisfacţia pentru faptul că europenii şi ruşii au poziţii apropiate cu privire la reformarea instituţiilor financiare internaţionale, chestiune ce figurează pe agenda summitului G20 programat în acest week-end la Washington, transmite AFP.
"Cred că putem spune că propunerile ruse sunt foarte bune şi că sunt foarte apropiate de cele europene", a afirmat preşedintele în exerciţiu al Uniunii Europene, referindu-se la lucrările summitului UE-Rusia.
"Sunt foarte mulţumit să constat dorinţa Federaţiei Ruse ca la summitul de la Washington să se adopte decizii ferme", a adăugat Nicolas Sarkozy
Sarkozy şi Jose Manuel Barosso se întâlnesc vineri, la Nisa, cu Dimitri Medvedev. Cei doi lideri europeni vor reprezenta blocul comunitar la discuţiile cu preşedintele rus. Principalul subiect al summitului îl reprezintă relansarea negocierilor privind un acord de parteneriat între cele două puteri. Statele europene au decis luni să reia negocierile cu Moscova, suspendate din cauza războiului din Caucaz. Summitul din acest an va fi unul foarte scurt. Oficialii nu vor avea la dispoziţie decât câteva ore pentru discuţii. Ei se vor deplasa apoi la Washington, pentru a participa la summitul G20 dedicat crizei financiare.
Preşedinţii Franţei, Rusiei şi Comisiei Europene, Nicolas Sarkozy, Dmitri Medvedev şi José Manuel Barroso se întâlnesc timp de patru ore, înainte de a pleca spre Washington pentru reuniunea la nivel înalt pe tema reformei sistemului financiar internaţional.
Ruşii şi europenii vor încerca să stabilească o poziţie comună pentru summitul de la Washington. Cele două părţi au subliniat, în ultimele zile, "convergenţa" punctelor lor de vedere asupra crizei financiare. Medvedev a pledat ieri pentru reforma sistemului financiar internaţional şi a instituţiilor sale, FMI şi Banca Mondială. Preşedintele rus a elogiat moneda comună europeană şi a cerut ca şi rubla să capete un rol mai mare pe plan internaţional. Medvedev a adăugat că Europa şi Rusia vor putea vorbi "într-un glas" la summitul de la Washington.
Summitul de la Nisa este prima întâlnire ruso-europeană la acest nivel de la războiul din Georgia. Statele Uniunii Europene au decis, iniţial, să sancţioneze Rusia pentru intervenţia sa armată, prin suspendarea negocierilor în vederea unui "parteneriat consolidat" între cele două părţi. Dar, în această săptămână, miniştrii europeni de externe au convenit să reia negocierile, în ciuda opoziţiei Lituaniei. Data exactă ar urma să fie anunţată la summitul de astăzi. Şi aceasta, deşi armata rusă nu s-a retras din teritoriile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, pe care Moscova le consideră, acum, state independente.
Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili s-a întâlnit joi cu Nicolas Sarkozy şi l-a rugat să nu cedeze aşa-numitului "realism politic" în relaţia cu Rusia. După întrevedere, Saakaşvili a declarat că a primit asigurări că europenii vor insista asupra dosarului georgian în discuţiile de la Nisa.
Europenii sunt de fapt cei mai interesaţi de întărirea relaţiilor cu Rusia, deoarece speră să obţină deschiderea pieţei ruseşti, mai ales în domeniul energiei. Pe de altă parte, şi Rusia doreşte ca Uniunea Europeană să-i fie "partener strategic", pe fondul degradării relaţiilor sale cu Statele Unite, din cauza planurilor de amplasare a "scutului anti-rachetă" în Polonia şi Cehia.
Antena 3