Cancelarul german Angela Merkel s-a
întâlnit joi la Paris cu preşedintele francez Nicolas
Sarkozy. Cei doi oficiali europeni au convenit că Iranul rămâne
încă o ameninţare la adresa păcii mondiale, în ciuda
raportului american care demonstrează că Teheranul a renunţat la
activitatea nucleară. „Cred că ceea ce a făcut Iranul necesită
şi în prezent sancţiuni. În ciuda ultimelor elemente
apărute, toată lumea este conştientă că liderii iranieni îşi
doresc să obţină un program nuclear în scopuri militare”,
a declarat Sarkozy.
În ceea ce priveşte iniţiativa
preşedintelui Nicolas Srakozy de a crea Uniunea Mediteraneană,
Angela Merkel a renunţat la tonul critic din ultimele zile şi
declară acum că este de acord cu aceasta, cu o condiţie.
Merkel
insistă ca şi celelalte state ale Uniunii Europene să fie
consultate. Discuţiile dintre Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au
avut loc în contextul în care de la 1 ianuarie 2008,
Franţa va prelua preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.
Antena 3