Antena 3 CNN Externe Staţiunea din Italia care îţi oferă 15.000 de euro ca să te muţi acolo

Staţiunea din Italia care îţi oferă 15.000 de euro ca să te muţi acolo

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 14:46 06 Sep 2022 Modificat la 14:46 06 Sep 2022
hepta_3293631
Sardinia Sursa foto: Hepta

Ape cristaline, nisip moale, cerul albastru. Sardinia, perla turistică situată în Mediterana, impresionează turiştii în fiecare sezon estival. Din păcate însă, nu sunt mulţi doritori de a trăi permanent acolo.

Insula suferă de o gravă criză demografică, după ce majoritatea tinerilor s-au relocat în marile oraşe ale Italiei. 

Pentru a încerca să rezolve această problemă, guvernul alocă 45 de milioane de euro sub formă de subvenții pentru relocare, care pot fi distribuite sub forma a 3 000 de granturi. 

Cum poţi aplica pentru maximum 15.000 de euro şi relocarea în Sardinia

Orice cetățean străin poate depune o cerere și se poate stabili pe această insulă dacă i se aprobă şederea. 

Cererile de relocare se fac numai pentru localităţile din Sardinia care au mai puţin de 3.000 de locuitori. Una dintre condiții este ca subvenția să fie cheltuită pentru restaurarea sau cumpărarea unei locuințe în acea localitate. Sumă nu ar trebui să depășească jumătate din valoarea casei sau a renovării, iar de multe ori suma plătită de guvern nu ajunge la plafonul ei maxim.   

Condiția finală este să începeți să lucrați cu normă întreagă și să vă înregistrați ca rezident permanent pe insulă în termen de 18 luni de la sosire.

Dacă sunteți cu adevărat hotărât să vă schimbați viața - această ofertă sună atractiv.

Italia este amenințată de o severă criză demografică, media de vârstă fiind acum de aproximativ 45 de ani. Proiecțiile sugerează însă că până în 2050, vârsta medie va ajunge la 50,7 ani. Guvernul și președintele insulei, Christian Solinas, consideră că subvențiile îi vor motiva pe tineri să vină în Sardinia și să lucreze pentru a o dezvolta. 

În prezent, în Sardinia există peste 500 de persoane care au peste 100 de ani, fiind unul din teritoriile cu cel mai mare număr de centenari din lume, potrivit Rador.

 
×
Etichete: Sardinia Italia
x close