Egiptul este cuprins de haos pentru a treia zi consecutiv. Mii de manifestanţi, care cereau demisia preşedintelui Hosni Mubarak, s-au bătut cu forţele de ordine în principalele oraşe ale ţării.
Bilanţul confruntărilor a ajuns până acum la 7 morţi şi 100 de răniţi. Poliţiştii au recurs pe alocuri la măsuri excesive împotriva mulţimii, inclusiv focuri de armă.
De trei zile, Egiptul e cuprins de haos. Inspiraţi de revoluţia din Tunisia, mii de oameni au ieşit pe străzi şi au cerut demisia preşedintelui Hosni Mubarak. Mulţimea a aruncat cu pietre în clădirile oficiale şi au incendiat o secţie de poliţie. Forţele de ordine au intervenit în număr impresionant, pentru a restabili ordinea. Aproape 1000 de persoane au ajuns după gratii însă arestările nu au pus capăt violenţelor.
Fostul lider al opoziţiei din Egipt, Mohamed ElBaradei, s-a întors în ţară şi a promis să se alăture manifestanţilor.
Autorităţile din Cairo nu par însă dornice de schimbare. Oficialii au avertizat că vor reprima fără menajamente protestele, dacă mulţimea nu renunţă de bună voie. Hosni Mubarack se află la putere de 30 de ani şi e considerat unul dintre cei mai duri disctatori ai lumii. El e acuzat că şi-a menţinut funcţia, fraudând în mod repetat alegerile.
Manifestaţii violente de stradă au avut loc şi în Turcia la Ankara şi Istanbul.
Demonstranţii erau studenţi, opozanţi ai guvernului islamic conservator.
Nici vecinii noştri maghiari nu au scăpat de proteste. Mii de oameni s-au adunat în faţa parlamentului din Budapesta şi au cerut modificarea legii presei. Documentul, adoptat recent, e considerat extrem de restrictiv iar organizaţiile internaţionale spun că încalcă principiile libertăţii de exprimare.