Antena 3 CNN Externe Salariile medicilor din Cuba vor fi dublate, ajungând la 67 de dolari

Salariile medicilor din Cuba vor fi dublate, ajungând la 67 de dolari

1 minut de citit Publicat la 16:09 23 Mar 2014 Modificat la 16:09 23 Mar 2014
Salariile medicilor din Cuba vor fi dublate, ajungând la 67 de dolari
Cuba va majora salariile personalului medical începând de la 1 iunie, în unele cazuri chiar şi de două ori, urmând ca un medic cu dublă specializare să câştige pe lună echivalentul a 67 de dolari SUA, faţă de 26 de dolari SUA în  prezent.
   
Asistentele debutante vor beneficia, de asemenea, de o creştere consistentă a salariilor, de la echivalentul a 13 dolari SUA pe lună în prezent la 25 de dolari SUA, a informat publicaţia oficială a Partidului Comunist din Cuba, Granma, citată de CNBC.
   
Salariile din sectorul public din Cuba se situează în medie la echivalentul a circa 20 de dolari pe lună. Impactul salariilor mici este atenuat, însă, prin multe servicii gratuite şi subvenţii.
  
Creşterea salariilor va viza peste 440.000 de angajaţi din sectorul medical şi este posibilă ca urmare a eliminării în ultimii patru ani a 109.000 de posturi care nu erau necesare, scrie Granma.
   
"Este o veste foarte bună, care mă face nespus de fericită. Din primul salariu (mărit, n.r.) voi cumpăra o jucărie pentru cel mai tânăr nepot al meu, care are trei ani", a declarat Soraida Pina, o asistentă de 62 de ani.
   
Cuba va majora şi salariile personalului medical care lucrează în afara ţării prin programe ale statului. Aceştia sunt plătiţi deja mai bine decât cei din Cuba.
   
Pentru anul în curs, autorităţile de la Havana se aşteaptă să încaseze 8,2 miliarde de dolari de pe urma celor peste 50.000 de doctori şi asistente care lucrează în peste 66 de ţări.
 

×
Etichete: salarii medici
x close