Într-un caz separat, procurorii din Bari au deschis o investigație asupra unor persoane suspectate că ar fi militanți islamiști și care au trecut prin acest port de cinci ori în perioada februarie-august în drum spre Grecia, a menționat o altă sursă.
Această investigație pare să nu aibă nicio legătură cu atacurile de la Paris, a spus sursa citată din cadrul investigației. Procurorii au suspiciunii că militanții, folosind documente false, călătoresc prin Italia în drum spre Siria.
Cazul arată dificultățile adunării de informații în cele 28 de state membre ale UE, în contextul în care forțele de securitate din fiecare țară lucrează independent și au priorități diferite, comentează Reuters.
Abdeslam este cetățean belgian și putea să călătorească liber în țările din zona Schengen, în care nu există controale la frontieră. De la atacuri, unele țări au impus controale temporare și au existat apeluri de a se renunța la sistemul fără frontiere.
Salah Abdeslam, al cărui frate Ibrahim s-a aruncat în aer în timpul atacurilor de Paris, a reușit să fugă după atentate și face obiectul unei căutări masive.
El s-a îmbarcat pe un feribot la Bari la 1 august, împreună cu un alt bărbat, spre localitatea Petras, din Grecia. Abdeslam s-a întors de la Patras la Bari cu feribotul la 5 august.
Într-un interviu acordat unui site italian luni, ministrul de interne Angelino Alfano a confirmat că Abdeslam a trecut prin Italia.