Saddam declara că creşterea dramatică a capacităţilor armate ale Iranului l-a făcut să se simtă vulnerabil faţă de pericolul reprezentat de liderii "fanatici" de la Teheran, încât s-ar fi pregătit să încheie un "acord de securitate cu Statele Unite pentru a proteja Irakul de ameninţările din regiune".
El a avertizat că efectele creşterii necontrolate a Iranului ?vor fi văzute şi simţite în viitor? pe măsură ce înarmarea sa devine din ce în ce mai mare.
Informaţiile, obţinute în urma unor discuţii în arabă realizate de FBI, au fost declasificate în această săptămână în urma unui proces pe baza libertăţii la informaţii, iar acestea confirmă părerea multor experţi regionali care declarau că bluful lui Saddam era destinat nu Occidentului, ci vechiului inamic- Iranul.
Iran şi Irak au luptat opt ani, între 1980 -1988, când Saddam a fost finanţat şi sprijinit de SUA, pentru a contrabalansa ameninţarea Iranului revoluţionar.
El a subliniat că cea mai mare teamă a lui era ca Iranul să nu anexeze regiunea majoritar shia din sudul Irakului.
"Ameninţarea din partea Iranului era un factor major, de aceea nu a permis revenirea inspectorilor ONU", scrie agentul FBI, George Piro.
El a recunoscut că, privind în retrospectivă, a fost o eroare să nu permită intrarea inspectorilor.
Potrivit lui Saddam Hussein, capacităţile militare ale Iranului au crescut considerabil, în vreme ce armele Irakului "au fost eliminate prin intermediul sancţiunilor ONU", iar în această situaţie Irakul a fost nevoit să obţină arme pentru a face faţă ameninţării în cazul în care nu a putut încheia un acord de securitate cu Statele Unite.
Fostul preşedinte irakian a declarat că nu a avut nicio legătură cu reţeaua al-Qaida şi l-a calificat pe Osama ben Laden drept un "fanatic".
El a afirmat că "este un credincios dar nu un fanatic ... şi că religia şi guvernarea nu trebuie amestecate". Fostul preşedinte irakian a precizat, de asemenea, că nu s-a întâlnit niciodată cu ben Laden şi că ei doi "nu au aceleaşi viziuni sau credinţe".
Antena3.ro