Antena 3 CNN Externe Sacrificiul suprem! Părinții refuză tratamentul ca medicii să le îngrijească copiii răniți în masacrul de la Manchester Arena

Sacrificiul suprem! Părinții refuză tratamentul ca medicii să le îngrijească copiii răniți în masacrul de la Manchester Arena

<1 minut de citit Publicat la 16:48 24 Mai 2017 Modificat la 16:48 24 Mai 2017
o_1bgtbdrtot1p1mggd681oo13b78.jpg
Foto: twitter.com

Părinții răniți în atentatul de la Manchester Arena refuză tratamentul pentru leziunile lor, ca să-și poată supraveghea copiii în timp ce primesc toată atenția medicilor, scrie Mirror.

Un doctor de la Infirmeria Regală din Manchester a declarat pentru Sky News că părinții refuză să fie tratați până când sunt siguri că copiii lor sunt în siguranță.

Douăzeci și două de persoane, inclusiv copii, au fost ucise, iar 119 au fost rănite după un atentat sinucigaș care a avut loc la sfârșitul unui concert Ariana Grande la Manchester Arena, luni noapte.

Paramedicii au declarat că 59 de persoane au fost duși la spital.

Oficialii spun că 12 copii au fost duși la Spitalul de Copii Royal Manchester, iar restul au fost duși la "spitale de adulți".

La centrele de donare de sânge s-au format cozi, oamenii oferind o mână de ajutor răniților, în ciuda faptului că nu a fost făcut niciun apel în acest sens.
 

×
x close