Antena 3 CNN Externe Saakaşvili promite schimbări politice şi crede că speranţa de a adera la NATO este ?aproape moartă?.

Saakaşvili promite schimbări politice şi crede că speranţa de a adera la NATO este ?aproape moartă?.

1 minut de citit Publicat la 03:50 21 Iul 2009 Modificat la 03:50 21 Iul 2009
Saakaşvili promite schimbări politice şi crede că speranţa de a adera la NATO este ?aproape moartă?.

Într-o încercare de a pune capăt celor trei luni de criză politică din Georgia, cu două zile înainte de vizita vicepreşedintelui american Joe Biden, liderul georgian a propus unele măsuri menite a satisface opoziţia, inclusiv sancţiuni contra oficialilor care se amestecă în problemele justiţiei şi limitarea capacităţilor preşedintelui de a dizolva parlamentul.
În cadrul unui discurs în faţa paralamentului, Saakaşvili a anunţat organizarea alegerilor anticipate şi reforma Comisiei Electorale Centrale. Astfel, alegerile locale vor fi organizate pe 30 mai 2010, în loc de toamna anului viitor.
Liderul de la Tblisi a mai subliniat că este în favoarea limitării dreptului preşedintelui de a dizolva Parlamentul. El a mai anunţat iniţierea unei legi care să îi pedepsească aspru pe cei care încearcă sp influenţeze deciziile judecătoreşti.
Anterior declaraţiilor, Wall Street Journal cita un interviu cu Saakaşvili în care acesta aprecia că misiunea sa este să modernizeze Georgia. El declara că planul său este de a creşte nivelul de democraţie şi asigura o tranziţie lină a puterii când i se încheie mandatul, în 2013.
El a mai calificat speranţele despre o aderare la NATO ca "aproape moarte." Aceeaşi părere o are şi despre o posibilă integrare în UE, vis care este din ce în ce mai departe.
În interviu, el a negat că momentul discursului ar avea legătură cu vizita oficialului american.
Antena3.ro

×
x close