O tânără mamă a trăit clipe de groază în momentul în care a intrat în camera băiețelului ei, în timpul nopții. Deși micuțul ar fi trebuit să doarmă liniștit, Chareen Baker a constatat cu groază că pătuțul lui era gol.
„M-a trezit fiul meu cel mic, căruia îi era sete și m-a rugat să-i aduc un pahar cu apă. M-am dus către camera lui Michael să văd dacă vrea și el apă. Am intrat în camera lui și am observat patul gol și nici urmă de Michael” a povestit tânăra pentru The Mirror.
„Am coborât rapid la parter și am văzut ușa de la intrare deschisă. A fost groaznic. Mi-a stat inima în loc. Îmi treceau atât de multe gânduri negre prin minte și nu înțelegeam ce se întâmplă”.
Chareen a sunat imediat la Poliție.
Nu departe de casa familiei Baker, o femeie care își plimba câinele l-a observat pe băiețelul de șase ani care merge liniștit pe stradă și a alertat autoritățile. Ajuns acasă, băiețelul a spus că intenționa să-i facă o vizită unui prieten.