Oamenii legii au intrat în alert după ce o maşină condusă de o femeie a încercat să forţeze una dintre barierele din apropierea Casei Albe. Imediat, maşina a fost înconjurată de poliţişti care au somat-o pe femeie să se predea.
Văzându-se încolţită, femeia şi-a făcut cale printre oamenii legii şi a reuşit să fugă. Pe urmele ei au pornit peste o sută de poliţişti, dar şi agenţi ai serviciilor secrete americane. Între timp, oamenii au fost evacuaţi din Casa Albă şi din Capitoliu.
În goana după femeie, o maşină de poliţie s-a răsturnat pe carosabil, iar un poliţist a fost transportat de urgenţă, cu un elicopter, la spital. O dată ajunşi la Capitoliu, oamenii legii au deschis focul asupra femeii, ucigând-o.
Când s-au apropiat de maşină, poliţiştii au încremenit. În vehicul se afla un bebeluş de numai un an, care a scăpat nevătămat. Ulterior, oamenii legii au descoperit identitatea femeii.
Este vorba despre Miriam Carey, o afro-americană în vârstă de 34 de ani, mama bebeluşului. Ea are un istoric îndelungat de probleme mentale. Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz, pentru a descoperi de ce a comis femeia aceste fapte. Oamenii legii au exclus ipoteza unui atac terorist.