Forțele de ordine ucrainene au intrat din nou în forță, miercuri la primele ore, în Piața Independenței din Kiev, distrugând o parte din baricadele ridicate de manifestanții proeuropeni și care cer demisia guvernului Azarov și a președintelui Viktor Ianukovici, relatează AFP și Associated Press.
La operațiune au participat sute de polițiști, care au întâmpinat rezistență din partea demonstranților atunci când au încercat să distrugă baricadele ridicate de aceștia.
Protestatarii au scandat 'Rușine!' și 'Vom rămâne aici!', în timp ce forțele de ordine încercau din nou să le distrugă baricadele.
Manifestațiile de la Kiev au început la finalul lunii noiembrie, după ce guvernul ucrainean a anunțat că suspendă negocierile pentru semnarea Acordului de asociere la UE, cu numai câteva zile înaintea Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius (28-29 noiembrie).