Până
în anul 2025, Rusia trebuie să ajungă până pe locul
trei în topul celor mai mari constructori de avioane de linie
şi de transport din lume, a declarat miercuri vice-premierul
Federaţiei Ruse, Serghei Ivanov. ?Obiectivul strategic al
industriei aeronautice ruse este să ajungă, până în
anul 2025, la o cotă de piaţă de 10-12 procente în sectorul
construcţiei de linie şi de transport?, a susţinut Ivanov la
Voronej, un important centru aeronautic din sudul Rusiei centrale.
În
prezent, Rusia nu reprezintă decât un procent din această
piaţă, însă noua companie naţională OAK (Compania
aeronautică unificată) va avea drept obiectiv cucerirea de noi
pieţe, a precizat Ivanov, cel care este deseori prezentat drept un
posibil succesor al lui Vladimir Putin din 2008. Pentru a putea
atinge acest obiectiv, capacităţile de producţie vor trebui majorate în mod semnificativ, având în vedere
creşterea comenzilor pentru avioane civile ruseşti.
Miercuri,
compania de leasing Ilyushin Finance a semnat mai multe contracte în
valoare de aproximativ un miliard de dolari. Un prim contract,
convenit de Ilyushin Finance şi Aeroflot Cargo, se referă la
livrarea în sistem leasing a şase avioane cargo Il-96-400T,
pentru o perioadă de 15 ani, în schimbul unei sume de 450
milioane dolari. Un al doilea acord, convenit cu transportatorul
Atlant-Soyouz, prevede livrarea a trei avioane cargo Il-96-400T,
pentru 225 milioane dolari.
Rompres