Antena 3 CNN Externe Rusia vrea noi negocieri de pace cu Ucraina ”cât mai curând posibil”

Rusia vrea noi negocieri de pace cu Ucraina ”cât mai curând posibil”

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 13:41 09 Mar 2022 Modificat la 13:41 09 Mar 2022
Dmitri Peskov
Rusia vrea noi negocieri de pace cu Ucraina ”cât mai curând posibil” Sursa foto: Hepta.ro

"Rusia rămâne interesată de continuarea discuțiilor. Poziția Rusiei, care este perfect clară, a fost adusă în atenția negociatorilor ucraineni. Suntem interesați să organizăm următoarele runde de discuții cât mai curând posibil, de îndată ce negociatorii ucraineni sunt pregătiți", a declarat Dmitri Peskov prin intermeniul agenţiei de presă de stat a Federaţiei Ruse, TASS.

A treia rundă de discuții ruso-ucrainene a avut loc în Belarus pe 7 martie. Potrivit negociatorilor ruși și ucraineni, discuțiile nu au reușit să producă rezultatele dorite.

Ambele părți și-au exprimat disponibilitatea de a continua negocierile și au indicat progrese în ceea ce privește problema coridoarelor umanitare. Cu toate acestea, părțile nu au anunțat data și locul următoarei întâlniri.

Membrul delegației ruse Leonid Slutsky, șeful Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat că următoarea rundă de discuții va avea loc în Belarus în viitorul apropiat.

×
x close