Antena 3 CNN Externe RUSIA va fi complet zdruncinată. Decizia ŞOC pe care o va lua Ucraina

RUSIA va fi complet zdruncinată. Decizia ŞOC pe care o va lua Ucraina

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:18 06 Iun 2014 Modificat la 06:18 06 Iun 2014
Russian-soldiers-unload-t-013.jpg
Noi confruntări au avut loc la Doneţk, în estul Ucrainei, iar separatiştii i-au cerut preşedintelui Rusiei un împrumut de un miliard de dolari. La Luhansk, mai multe unităţi militare au fost ocupate de militanţii proruşi. Noul preşedinte al Ucrainei s-a întâlnit cu Barack Obama şi cu Francois Hollande, iar ambii lideri l-au asigurat de sprijinul lor.

Kievul a mobilizat trupe noi în regiunile controlate de separatişti. Unităţi noi echipate cu armamanet nou au ajuns lângă Doneţk. Drept răspuns, proruşii i-au cerut ajutorul lui Vladimir Putin, spunând că au nevoie de un miliard de dolari pentru deschiderea unei bănci centrale a regiunii. Armata ucraineană a suferit pierderi importante în ultimele zile, când mai multe unităţi militare din estul ţării au fost cucerite de proruşi.

Există zvonuri că Armata ucraineană pregăteşte o ofensivă majoră în zonele controlate de separatişti.

OLEKSANDER TURCINOV, preşedintele interimar al Ucrainei: "Cea de-a treia fază a operaţiunii anti-teroriste a început: soldaţii noştri vor închide complet granţia cu Federaţia Rusă".

Localnicii din regiunea Slavianskului au început să îşi părăsească gospodăriile şi să fugă în zonele controlate de armată. Oamenii spun că se tem că vor cădea victime confruntărilor dintre separatişti şi trupele guvernamentale.

Preşedintele Federaţiei Ruse îl îndeamnă pe noul lider de la Kiev, Petro Poroşenko, să retragă trupele mobilizate în est şi să caute o cale diplomatică pentru obţinerea păcii.

Noul lider de la Kiev susţine că o întânlire cu preşedintele Rusiei Vladimir Putin ar putea avea loc săptămâna viitoare.

×
Etichete: Rusia Ucraina
x close