Antena 3 CNN Externe Rusia va considera răpire o eventuală transferare secretă a lui Serghei Skripal și a fiicei sale

Rusia va considera răpire o eventuală transferare secretă a lui Serghei Skripal și a fiicei sale

1 minut de citit Publicat la 17:39 10 Apr 2018 Modificat la 17:39 10 Apr 2018
o_1canvu5rasrlkeo4l91c6hhgv8.jpg

Ambasada Rusiei la Londra a anunţat, marţi, că orice eventuală transferare secretă a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, otrăviţi în Marea Britanie la 4 martie, va fi considerată drept răpire a unor cetăţeni ruşi, informează Reuters. 

Dacă cei doi vor fi mutaţi în secret într-un alt loc, se va pierde ocazia de a afla versiunea lor asupra evenimentelor (de la 4 martie), a precizat reprezentanţa diplomatică rusă de la Londra. 

''Lumea, neavând oportunitatea de a interacţiona cu ei, va avea toate motivele să vadă în asta o răpire a doi cetăţeni ruşi sau cel puţin izolarea lor'', se menţionează în declaraţia postată pe site-ul ambasadei ruse în Marea Britanie. 

Iulia Skripal a părăsit luni spitalul în care era îngrijită de la otrăvirea sa, împreună cu tatăl său. Potrivit BBC, Iulia Skripal (33 de ani) a fost dusă într-un loc sigur, în timp ce tatăl său este în continuare spitalizat.

Serghei şi Iulia Skripal, care locuiau în Marea Britanie, au fost otrăviţi cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei. Londra a acuzat deschis Rusia de implicare în acest caz şi a anunţat expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi de pe teritoriul britanic. 

În urmă cu două săptămâni, Ministerul de Externe rus a anunţat că Marea Britanie trebuie să-şi reducă în termen de 30 de zile numărul de reprezentanţi ai ambasadei şi consulatelor sale în Rusia până la nivelul la care se ridică numărul de membri ai personalului diplomatic rus din Marea Britanie.

×
Etichete: rapire fiica Rusia
x close