Antena 3 CNN Externe Moscova semnalează oficial că își schimbă obiectivele în Ucraina | Pe ce se vor axa trupele ruse de acum înainte

Moscova semnalează oficial că își schimbă obiectivele în Ucraina | Pe ce se vor axa trupele ruse de acum înainte

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:53 25 Mar 2022 Modificat la 13:14 27 Mar 2022
tehnica militara distrusa Ucraina
Sursa foto: hepta

Potrivit Reuters, care îl citează pe Serghei Ruțkoi, adjunctul șefului Statului Major al armatei ruse, trupele Moscovei se vor concentra pe ''eliberarea'' completă a regiunii estice Donbas, care include provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk.

''Principalele obiective ale primei faze a operațiunii au fost, în general, îndeplinite. Potențialul de luptă al Forțelor Armate ale Ucrainei a fost diminuat considerabil, ceea ce, subliniez încă o dată, face posibil să ne concentrăm pe îndeplinirea obiectivului de bază, eliberarea Donbas-ului'', a declarat Ruțkoi.

Oficial rus: "Au existat două scenarii: o operațiune limitată în regiunile separatiste și invazia totală"

Anunțul acestuia pare să indice că Rusia şi-ar putea restrânge obiectivele inițiale ale invaziei - care implicau capturarea Kievului și a principalelor orașe - după ce în prima lună de război s-a lovit de rezistența acerbă a trupelor ucrainene, comentează Reuters.

Ruțkoi a recunoscut că armata rusă a avut în vedere două scenarii operaționale: primul implica o operațiune limitată la Donbas iar al doilea, o operațiune în toată Ucraina, aceasta din urmă fiind opțiunea finală în invazia declanșată pe 24 februarie.

De atunci, trupele ruse încearcă, fără succes, să realizeze o încercuire a Kievului, lovindu-se de rezistența înverșunată a armatei ucrainene.

Mai mult, în urma contraatacurilor ucrainene din ultimele zile, trupele ruse au fost nevoite să se replieze din unele sectoare din jurul capitalei şi să adopte poziții defensive.

Blocajul ofensivei în majoritatea orașelor mari, pierderile semnificative și dificultățile în ceea ce privește comunicațiile, coordonarea acțiunilor și aprovizionarea sunt realități care ar justifica focalizarea eforturilor pe Donbas, în locul invaziei totale.

Potrivit oficialului militar rus, separatiștii pro-Moscova controlează în prezent 93% din provincia Lugansk şi 54% din provincia Doneţk.

Oficial ONU: "Amploarea distrugerilor indică faptul că au fost comise crime de război"

Potrivit ONU, circa 13 milioane de persoane sunt blocate în zonele din Ucraina unde se desfășoară lupte.

Căile rutiere distruse sunt un alt obstacol în evacuarea civililor.

De asemenea, numărul ridicat al victimelor civile și amploarea distrugerilor infrastructurii indică încălcări ale dreptului umanitar internațional şi comiterea unor crime de război, a declarat Matilda Bogner, reprezentanta ONU pentru drepturile omului în Ucraina.

Peste 3,5 milioane de persoane au fugit din Ucraina de când Rusia a atacat această țară, pe 24 februarie, alte peste 6,5 milioane de persoane fiind strămutate pe plan intern, conform organizațiilor internaționale.

×
x close