Preşedinţia Rusiei nu are informaţii despre locul în care se află Edward Snowden şi nici despre planurile acestuia, a anunţat un purtător de cuvânt al Kremlinului, în contextul în care fostul consultant al NSA a părăsit Hong Kongul cu destinaţia Moscova.
"Preşedinţia Rusiei nu are cunoştinţă de locul în care se află domnul Snowden, nici despre planurile acestuia", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, informează Mediafax.
Guvernul din Hong Kong a confirmat, duminică, plecarea fostului consultant informatic al NSA Edward Snowden. "Domnul Snowden a părăsit duminică Hong Kong-ul în mod voluntar, plecând în mod legal în altă ţară", a declarat, conform AFP, un purtător de cuvânt al Guvernului local, precizând că autorităţile "nu primiseră încă informaţii care să justifice arestarea" tânărului american.
Potrivit presei chineze, Edward Snowden, fostul consultant IT care a dezvăluit informaţii despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, a părăsit Hong Kong -ul duminică, la bordul unui avion al companiei Aeroflot cu destinaţia Moscova.
Avionul comercial care îl transportă pe Snowden urmează să aterizeze duminică după-amiază pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, însă nu se ştie dacă aceasta va fi destinaţia finală a fostului consultant al Agenţiei Naţionale pentru Securitate din Statele Unite, scrie ziarul South China Morning Post.
Edward Snowden, în vârstă de 30 de ani, fugise în Hong Kong în mai, după ce a dezvăluit existenţa a două programe secrete, unul referitor la colectarea datelor registrelor telefonice, începând din 2006, iar celălalt, Prism, vizând reţele de socializare. Snowden a fost inculpat vineri, în Statele Unite, pentru acte de spionaj, iar justiţia americană a cerut autorităţilor din Hong Kong să îl aresteze.
Snowden a fost inculpat vineri, în Statele Unite, pentru acte de spionaj, iar justiţia americană a cerut autorităţilor din Hong Kong să îl aresteze.
Guvernul din Hong Kong a confirmat, duminică, plecarea fostului consultant informatic al NSA Edward Snowden.
"Domnul Snowden a părăsit duminică Hong Kong-ul în mod voluntar, plecând în mod legal în altă ţară", a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului local, precizând că autorităţile "nu primiseră încă informaţii care să justifice arestarea" tânărului american, informează AFP.
Citeşte şi SUA piratează companii de telefonie mobilă, "pentru a vă fura toate SMS-urile". Acuzaţia vine de la dezertorul NSA
Citeşte şi SUA piratează companii de telefonie mobilă, "pentru a vă fura toate SMS-urile". Acuzaţia vine de la dezertorul NSA