Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obţinute de Institutul Imagesat International, informează postul american de televiziune Fox News.
Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obţinute de Institutul Imagesat International, informează postul american de televiziune Fox News.
Potrivit Institutului Imagesat International, imaginile surprind sisteme de rachete Iskander instalate într-o bază din Krasnodar, oraş rus situat pe litoralul nordic al Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina.
Rachetele Iskander au raze de acţiune de până la 500 de kilometri şi pot transporta atât ogive convenţionale, cât şi nucleare.
Conform Institutului Imagesat International, sisteme balistice similare au fost instalate în zona Ulan-Ude, în sudul Rusiei, în apropierea frontierei cu Mongolia.
În urmă cu câteva zile, Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate din Rusia, a afirmat că autorităţile din Ucraina sunt "sub controlul" Occidentului. "Continuarea de către autorităţile de la Kiev a acestor politici poate contribui la pierderea de către Ucraina a statutului de naţiune", a avertizat Nikolai Patruşev, citat de Rossiyskaya Gazeta şi de agenţia Tass.
Tensiunile dintre Moscova şi Kiev s-au amplificat după incidentul produs în noiembrie 2018 în Marea Azov, situată în nordul Mării Negre. Instanţe judiciare din Crimeea au decis plasarea în arest preventiv timp de 60 de zile a celor 24 de militari ucraineni capturaţi de Rusia în incidentul naval produs pe 25 noiembrie 2018 în Marea Azov. Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) susţine că navele militare ucrainene Berdiansk, Nikopol şi Iani Kapu au pătruns neautorizat în apele teritoriale ruse, ignorând somaţiile. Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre cele trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014. Ucraina a denunţat o "agresiune" a Rusiei şi a instituit Legea marţială timp de 30 de zile în regiunile ucrainene situate la frontiera cu Rusia. Statele Unite, Uniunea Europeană şi NATO au criticat Rusia şi au cerut măsuri pentru detensionarea situaţiei.
Rusia continuă să încalce în mod clar Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat în urmă cu câteva zile un oficial din cadrul Administraţiei Donald Trump, în contextul negocierilor americano-ruse aflate în curs la Geneva. Diplomaţi americani şi ruşi s-au întâlnit marţi la Geneva pentru a discuta despre Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, din care preşedintele Donald Trump a anunţat intenţia de retragere a Statelor Unite. "Reuniunea a fost dezolantă deoarece este clar că Rusia continuă să încalce flagrant Tratatul INF şi nu a venit pregătită să explice cum poate reveni la respectarea acordului. Mesajul nostru a fost clar: Rusia trebuie să distrugă sistemul balistic ilegal", a declarat Andrea Thompson, subsecretarul de Stat american pentru Controlul armamentului şi Securitate internaţională.
Rusia va reacţiona simetric în cazul în care Statele Unite vor dezvolta noi tipuri de rachete după eventuala retragere din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a avertizat în decembrie 2018 preşedintele rus Vladimir Putin, observând că Pentagonul are deja în planul bugetar un proiect balistic. Vladimir Putin a afirmat că, înaintea anunţului preşedintelui Donald Trump privind retragerea SUA din Tratatul INF, Congresul alocase fonduri pentru dezvoltarea unor noi rachete nucleare.
Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) în 60 de zile în cazul în care Rusia nu va reîncepe să respecte acordul, a transmis în decembrie 2018 secretarul de Stat american, Mike Pompeo. "Statele Unite anunţă astăzi că Rusia a fost găsită vinovată de încălcarea clară a Tratatului INF; vom suspenda obligaţiile noastre în 60 de zile dacă Rusia nu revine la aplicarea totală şi verificabilă a Tratatului", a declarat Mike Pompeo după reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor NATO, desfăşurată la Bruxelles. "Aceste încălcări ale Tratatului INF nu pot fi văzute separat de modelul mai amplu al ilegalităţilor ruse pe plan mondial. Lista acţiunilor negative ale Rusiei este lungă: Georgia, Ucraina, Siria, ingerinţe electorale, cazul Skripal şi acum Strâmtoarea Kerci, iar acestea sunt doar câteva", a subliniat Pompeo, atribuind Moscovei responsabilitatea pentru abandonarea Tratatului INF deşi preşedintele Donald Trump a anunţat intenţia retragerii SUA din acest acord.
Rusia încalcă în mod clar Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) prin dezvoltarea unui nou tip de rachetă, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică. "Aliaţii au concluzionat că Rusia a dezvoltat şi a instalat un sistem de rachete, 9M729, care încalcă Tratatul INF şi generează riscuri pentru securitatea euroatlantică. Susţinem puternic constatarea Statelor Unite că Rusia îşi încalcă obligaţiile asumate în cadrul Tratatul INF", se arată în comunicatul comun al miniştrilor de Externe din cadrul NATO. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Moscovei să respecte Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), denunţând acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei şi Georgiei. "Rusia a dezvoltat, a produs şi a testat un nou tip de rachetă. Sunt sisteme mobile care pot fi depistate greu. Rachetele pot transporta ogive nucleare. Şi pot atinge oraşe europene, fără avertismente sau cu avertismente scurte", a declarat Jens Stoltenberg. "Statele Unite respectă în totalitate prevederile Tratatului INF. Nu au fost aduse noi rachete în Europa. Dar avem noi rachete ruse. Rusia trebuie să ia măsuri imediate pentru a asigura respectarea în totalitate a Tratatului INF. Într-un mod transparent şi verificabil", a insistat Stoltenberg. "Alianţa Nord-Atlantică este un avocat puternic al măsurilor pentru controlul armamentului, pentru a avea cu toţii mai multă siguranţă. Noi vrem dialog cu Rusia, aspirăm la îmbunătăţirea relaţiilor. Dar, pentru a face posibil acest lucru, Rusia trebuie să se conformeze în totalitate angajamentelor internaţionale", a subliniat Stoltenberg.
Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.
Washingtonul insistă că Administraţia de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acţiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare. Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov. Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administraţia SUA vrea să renunţe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziţiei în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acţiune.