Antena 3 CNN Externe Rusia spune că preşedinţia lui Trump nu i-a adus nimic bun, dar „măcar a existat un dialog între Moscova și Washington”

Rusia spune că preşedinţia lui Trump nu i-a adus nimic bun, dar „măcar a existat un dialog între Moscova și Washington”

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 15:23 17 Iul 2024 Modificat la 15:27 17 Iul 2024
vladimir putin si donald trump isi strang mainile
Donald Trump spune că s-a înțeles bine cu Vladimir Putin. FOTO: Hepta

Kremlinul a declarat miercuri că preşedinţia lui Donald Trump în SUA (2017-2021) nu a adus nimic bun Rusiei, amintind că, sub administraţia Trump, Statele Unite au impus sancţiuni Rusiei, dar cel puţin a existat un dialog între Moscova şi Washington, ceea ce a fost probabil un lucru pozitiv în sine, relatează Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

„Ştiţi că sub Trump nu s-a făcut nimic bun pentru Rusia. Dimpotrivă, au fost introduse noi şi noi sancţiuni. Dar, cu toate acestea, a existat dialog”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Acest lucru, a adăugat el, „poate fi cu siguranţă inclus printre elementele pozitive” ale preşedinţiei lui Trump, candidatul Partidului Republican la fotoliul de la Casa Albă în alegerile din noiembrie.

„Cât despre faptul dacă ei (Putin şi Trump) se înţeleg sau nu, sub Trump nu s-a făcut nimic bun pentru Rusia”, a insistat Peskov, fiind întrebat despre remarcile pe care Trump le-a făcut în trecut cu privire la relaţia sa de lucru cu preşedintele Vladimir Putin.

Rusia şi Putin, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, au fost teme care au apărut în mod tradiţional în timpul campaniilor electorale din Statele Unite.

Astfel a comentat Peskov declaraţiile lui Trump într-un interviu acordat anterior pentru Bloomberg, potrivit cărora el a avut relaţii bune cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în timpul mandatului său prezidenţial.

„Putin şi cu mine ne-am înţeles bine”, spune în interviul din Bloomberg fostul preşedinte al SUA.

×
x close