Antena 3 CNN Externe Lovitură dură pentru Rusia și Vladimir Putin. Se cer despăgubiri de zeci de milioane de euro

Lovitură dură pentru Rusia și Vladimir Putin. Se cer despăgubiri de zeci de milioane de euro

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:26 21 Mai 2016 Modificat la 16:26 21 Mai 2016
vladimir.jpg
Foto: Agerpres

Un cabinet de avocatură australian a înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva statului rus și a președintelui Vladimir Putin, cerând despăgubiri în numele familiilor unor victime ale zborului MH17 al Malaysian Airlines, doborât la 17 iulie 2014 în Donbas, estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii proruși, transmite sâmbătă Reuters, citând presa australiană.

Aparatul, care efectua o cursă între Amsterdam și Kuala Lumpur, a fost doborât de o rachetă sol-aer de fabricație rusească, a concluzionat Biroul olandez pentru securitate (OVV), scrie Agerpres.

Printre cele 298 de victime s-au aflat și 28 de cetățeni australieni.

Potrivit grupului media Fairfax, cel mai mare din Australia, plângerea, depusă pe data de 9 mai, face responsabili Federația Rusia și pe președintele Putin, cerându-se despăgubiri de câte 10 milioane de dolari pentru fiecare pasager.

Președintele OVV, Tjibbe Joustra, a declarat pe 13 octombrie, la publicarea raportului, că o rachetă sol-aer de fabricație rusească a lovit avionul Boeing 777 în partea stângă a cockpitului, fiind lansată dintr-o zonă de 320 kmp din estul Ucrainei.

×
x close