Antena 3 CNN Externe Rusia şi Ucraina au făcut schimb de preoţi prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de preoţi prizonieri

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:10 29 Iun 2024 Modificat la 20:10 29 Iun 2024
prizonieri
Prizonieri război Rusia-Ucraina Sursa foto: Getty Images.

Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi, un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni, transmite AFP, inforzează Agerpres. 

Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, doi preoţi greco-catolici ucraineni luaţi prizonieri în oraşul Berdiansk ocupat de trupele ruse au fost returnaţi în Ucraina cu ajutorul medierii Vaticanului.

"Bogdan Gueleta şi Ivan Leviţky au propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu în Berdiansk, în parohia Naşterea Fecioarei Maria a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina", a declarat Zelenski, adăugând că aceşti doi preoţi au fost luaţi prizonieri de Rusia în noiembrie 2022.

La rândul ei, Rusia a anunţat că un înalt reprezentant al clerului ortodox ucrainean, mitropolitul Ionafan, a fost predat Moscovei împreună cu alţi doi preoţi. Mitropolitul Ionafan a fost condamnat în august 2023 la cinci ani de închisoare în Ucraina, unde a fost acuzat că a justificat invazia rusă.

Biserica Ortodoxă Ucraineană, apropiată Patriarhiei Moscovei, se află sub presiunea autorităţilor de la Kiev, deşi a rupt legăturile cu Rusia după ce Biserica Ortodoxă Rusă şi patriarhul rus Kirill au susţinut invazia rusă în Ucraina.

Dar mulţi ucraineni consideră că această decizie de rupere a legăturilor cu Patriarhia Moscovei este doar una de formă şi că ierarhii Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt în continuare fideli Moscovei, în timp ce Kievul le cere acestora să-şi dovedească loialitatea faţă de Ucraina alăturându-se Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Biserica Ortodoxă autocefală a ţării, creată în 2018.

De când a început războiul cu Rusia în februarie 2022, Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost supusă la numeroase percheziţii de către serviciul de securitate ucrainean, iar mai mulţi ierarhi din cadrul ei au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare.

×
x close